Campanie de creștere a imunității persoanelor vârstnice, a tinerilor și a persoanelor fără posibilități materiale

Proiectul a fost inițiat în luna decembrie 2022, cunoscută drept luna prevenției și tratării bolilor, în calendarul Rotary International 


Cu ajutorul unui sponsor, am derulat în această lună o amplă campanie de creștere a imunității pentru mai multe categorii de persoane: vârstnici, copii și tineri, persoane cu posibilități materiale reduse, cărora le-am distribuit cutii cu vitamina C, vitamina D, vitamina E, Zinc și complexe de vitamine.


Cutiile cu aceste suplimente alimentare au fost repartizate către: Asociatia Smiles, Azi Dăruim Noi, Patronatul Medicilor de Familie, DGASPC Bihor, Caritas Eparhial Oradea, Casa Frențiu, Asociația Casa Beiuș, Asociația Annah, toate aceste organizații ocupându-se de distribuirea efectivă către beneficiarii finali, care nu și-ar fi permis financiar achiziționarea lor.


În total au fost repartizate peste 11.000 de cutii cu vitamine, în valoare de peste 90.000 lei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *