Despre noi

Despre noi

Fondat de către un grup de tineri dornici să facă o schimbare, clubul Rotary Oradea Insignis a luat naștere în martie 2019. În calitate de cel mai nou și tânăr club Rotary din oraș, ne dorim să participăm activ la servirea comunității din care facem parte prin realizarea, promovarea și susținerea unor proiecte inedite. Mai mult decât atât, ne dorim și să facilităm prietenia și înțelegerea între oameni, prin promovarea unor principii etice înalte, care caracterizează membrii acestei organizații.
 
Fiind unul din cele peste 35.000 de cluburi Rotary din întreaga lume, ce însumează peste 1.2 milioane de prieteni, ne străduim să clădim clubul cu persoane care sunt lideri în domeniile lor de activitate și care cred că acțiunile lor sunt cele care pot face o schimbare în bine. 
 
Clubul Rotary Oradea Insignis face parte din Districtul Rotary 2241 România și Republica Moldova. Întâlnirile clubului nostru au loc în fiecare zi de luni, la ora 19, în sala Cristalia a hotelului Nevis.

 

Misiunea și valorile Rotary

În anul 2007 au fost adoptate valorile fundamentale Rotary, ca parte a Planului Strategic. Următoarele valori sunt trăsături fundamentale pe care toți rotareinii le împărtășesc:
 
  • Service – Serviciul mai presus de sine
  • Friendship – Prietenia dintre oameni
  • Diversity – Diversitatea
  • Integrity – Integritarea
  • Leadership – Capacitatea de a fi leader

 

În ceea ce privește misiunea noastră, aceasta e în concordanță cu misiunea Rotary International, și este legată de promovarea și încercarea de rezolvare a problemelor din cele 6 domenii principale de interes:
 
  • Prevenirea conflictelor/rezoluții și stabilirea păcii
  • Prevenirea bolilor și tratarea lor
  • Apa și sănătatea
  • Sănătatea mamei și a nou-născuților
  • Educația și alfabetizarea
  • Dezvoltarea economică și comunitară